Despre Milano, capitala Lombardiei

La Milano te întâmpină o Italie puțin diferită față de ceea ce vezi la Roma sau în alte orașe din jumătatea sudică a țării. Așa cum România este organizată pe județe, în Italia există 20 de regiuni administrative. Aici ne aflăm în Lombardia, una dintre acele zone dezvoltare, prospere din punct de vedere economic și industrializate regiuni, care practic muncește și susține și alte zone mult mai puțin productive ale țării.

Milano nu este un oraș care să abunde în obiective de vizitat, fiind un spațiu care s-a concentrat mai degrabă pe afaceri și modă decât pe turism. Cu toate acestea, faptul că nu este profund turistic precum celelalte mari orașe italiene îi conferă un farmec aparte, în sensul că este ceva mai variat în materie de experiență citadină. Este genul de oraș plin de viață, foarte dinamic și multicultural. Arhitectura sa amintește de unele orașe din vestul României, precum Timișoara sau Cluj – Napoca. De asemenea, o parte din atmosfera Bucureștiului pare să fie prezentă și aici, în ceea ce privește traficul, aerul ceva mai poluat și aglomerația. Agitația cea mai mare se găsește în subteran, pe traseul numeroaselor linii de metrou pe care le are Milano. Aici îți iese în cale aceeași lume grăbită, care se luptă să câștige timp, încât ceea ce vezi la stațiile Duomo sau Centrale nu diferă foarte mult față de Piața Unirii sau Victoriei la orele de vârf. Din fericire, sistemul lor este foarte bine organizat, trenurile circulând cu o frecvență excelentă, încât rareori aștepți în stație mai mult de 2-3 minute. Unul din lucrurile bizare la metroul din Milano este faptul că acea cartelă trebuie validată și în momentul în care ieși de la metrou, ceea ce creează un stres suplimentar pentru călători.

Fără îndoială, Milano se încadrează în acea listă a orașelor despre care poți spune că nu ai văzut în întregime Italia, dacă nu ai trecut și pe aici. Iar atracțiile pe care le prezintă confirmă cele spuse.

Piazza Duomo

Reprezintă perimetrul care concentrează majoritatea atracțiilor orașului. Practic, cei care petrec o singură noapte la Milano și au văzut piața și împrejurimile sale, ar putea spune că au vizitat orașul, din perspectiva turistică. Locul este dominat de celebrul Dom din Milano, cea mai mare catedrală catolică din Italia (Bazilica San Pietro, deși este mai mare decât domul din Milano, aparține de statul Vatican). În fața domului, la capătul celălalt al pieței, șade o statuie ecvestră a lui Garibaldi, care se întâlnește în toate orașele Italiei. Întreaga piață este încadrată de palate și clădiri somptuoase, unde se găsesc terase care oferă priveliști superbe spre catedrală. Din piață se poate ajunge în galeria Vittorio Emanuele II, ce are ca poartă de intrare o structură care imită un arc de triumf. Galeria găzduiește numeroase case exclusiviste de modă, ale căror vitrine strălucesc, însă este un loc potrivit și pentru oamenii care nu manifestă pasiune în această materie, întrucât interiorul este înfrumusețat de numeroase detalii artistice și arhitecturale. Din galerie, se ajunge apoi în Piazza della Scala, unde se află statuia lui Leonardo da Vinci și, bineînțeles, faimosul teatru alla Scala.

Piazza Duomo, vedere spre Galeria Vittorio Emanuele II

Galeria Vittorio Emanuele II, interior

Teatrul Scala

Cea mai reușită experiență o reprezintă urcarea pe acoperișul domului. Accesul se poate face pe scări (9 euro) sau cu liftul (13 euro). Prima variantă este de preferat, nu neapărat pentru prețul mai mic, ci pentru faptul că asemenea clipe, cu tot efortul de a urca cele 167 de scări până în vârful domului din Milano, sunt de neuitat. Iar în momentul în care ajungi sus și orașul se află la picioare, ajungi la concluzia că întreg efortul s-a meritat, punând aici la socoteală și controlul riguros peste care trebuie să treci înainte de a urca scările, făcut de soldați înarmați care verifică gențile și buzunarele cu ajutorul detectoarelor de metale. Priveliștea asupra Milanului este una excepțională, vâzându-se clar toate clădirile, iar în depărtare, Alpii. Piața pare acum un mic dreptunghi unde mișună oameni minusculi. Pe de o parte și de alta se află statuete care fac parte din corpul domului, în centru aflându-se statuia aurită a Madonninei, ocrotitoarea orașului Milano.

Castel Sforzesco

Un obiectiv interesant și frecventat de către turiști este castelul Sforzesco, care a aparținut familiei milaneze Sforza în trecut. Pentru o taxă de 5 euro, se poate intra în muzeele din interiorul fortăreței, unde se pot vedea camerele decorate cu mobiliere vechi, cât și alte elemente, precum arme, tapiserii, picturi sau sculpturi. Merită văzut, însă dacă mi s-ar mai da încă patru zile în Milano, probabil nu aș mai include castelul în itinerariu.

Naviglio Grande

Naviglio este locul sinonim cu distracția în Milano, care aduce cu un soi de Amsterdam, prin prezența canalelor, într-un decor împânzit de terase, baruri și cluburi, care seamănă pe alocuri cu centrul vechi din București, însă ceva mai aerisit și mai puțin gălăgios.

În Italia, este bine cunoscut faptul că în majoritatea localurilor, atunci când comanzi o băutură, se întâmplă să primești și ceva de mâncare din partea casei, precum un mic bol de alune, chipsuri sau sărățele. La Milano însă, ca nicăieri în altă parte a Italiei, o asemenea atenție se poate transforma într-o masă foarte copioasă. Începând cu ora 18, majoritatea localurilor din Naviglio încep să afișeze mesaje precum happy-hour, aperitivo sau apericena. În schimbul unui preț care variază de obicei între 7 și 10 euro, poți comanda orice băutură din meniu, ceea ce îți oferă accesul la un întreg bufet cu mâncare. Acesta nu se rezumă doar la mâncare ușoară, în genul aperitivelor alcătuite din mezeluri, brânzeturi sau legume, ci oferă și o gamă variată de mâncare gătită, precum paste, pizza, risotto, chiar și mămăligă, pe care milanezii o denumesc polenta și care este garnisită cu ciuperci și roșii.

San Siro (Giuseppe Meazza)

Deși nu am ajuns să văd nici Santa Maria delle Grazie, cu celebra pictură Cina cea de taină a lui Da Vinci, unde trebuie să îți faci rezervare din timp, cel mai mare regret după vacanță este acela că nu am mers la un meci pe San Siro, mai ales că în timpul ce îl petrecusem acolo, se jucase un meci Inter - Atalanta, care s-a terminat cu scorul de 7-1 pentru gazde. Am vizitat însă Genova în acea zi, ceea ce a fost și mai spectaculos pentru mine. Pentru a mă revanșa în acest sens, probabil îmi voi planifica următoarea vizită la Milano în funcție de data unui derby local Inter - AC Milan.